|
Scurt istoric al satului Sâncrai |
| Sâncrai se situează la sud de Simeria, periferia orașului Sfântu Gheorghe, în regiunea plană și muntoasă – deluroasă care se întinde de la valea Oltului până la Ținutul Secuiesc. Pârâul care curge prin sat, denumit pârâul Falu sau pârâul Sâncrai este de fapt o ramură secundară al râului Olt, care izvorăște din Munții Baraolt. Cele două străzi principale ale așezării sunt paralele cu acest pârâu. |
 |
| Prima mențiune scrisă a satului se află în registrul papal al dijmelor din anul 1334, sub denumirea de sacerdos de Sancto Rege, unde este menționat că un preot al satului numit Domokos plătea dijmă. Denumirea așezării face referire la faptul că biserica a fost construită în cinstea primului rege ungar, Sfântul Ștefan. Probabil că în locul acestei biserici se situează în prezent biserica unitară de azi. Pe vremea Reformei, locuitorii satului s-au convertit la religia unitară; astfel, chiar și în ziua de azi, două treimi din locuitorii satului sunt de religie unitară și doar o treime este de religie reformată. Biserica reformată a fost construită în anul 1879. |
 |
|
Istoria satului este similară cu istoria celorlalte așezări din regiunea Trei Scaune. Satul, populat la început aproape în totalitate de secui liberi, își păstrează acest statut până în anul 1848; majoritatea celor câteva familii de iobagi și jeleri, care au locuit pe parcursul timpului în sat, erau familii care s-au situat aici ulterior. În 1567 au fost înregistrate 30 de familii, iar la recensământul principelui Bethlen din 1614 au fost înregistrate 53 de familii de secui liberi și dar o singură familie de jeleri. Relativ puțini locuitori ai satului au participat la revoluția pentru libertate condusă de Rákóczi, însă satul a avut mult de suferit de pe urma armatei austriece invadatoare. În secolul al XVIII-lea, terenul arabil de la hotarul satului este împărți în trei zone, pământul de aici fiind de o calitate bună, crescând aici grâul și secara și putând fi arat cu patru boi. Locuitorii satului au participat în număr mare la revoluția de la 1848. Chiar și după eliberarea iobagilor, respectiv după dezvoltarea capitalismului, satul Sâncrai și-a păstrat caracterul agricol. Aici a fost înființată în 1879 prima fabrică secuiască de țesătorie, cu doar câțiva angajați. După primul, dar mai ales după al doilea război mondial a început migrația populației, la început, în perioada dintre cele două războaie mondiale, în măsură mai mică și doar în orașele din împrejurimi, iar mai târziu cu destinații mai îndepărtate. Casele familiilor emigrante au fost cumpărate de locuitorii orașului Sfântu Gheorghe sau a altor orașe și transformate în case de vacanță.
(Janitsek Jenő – Hári Gyula) |
 |
|
