|
Scurt istoric al satului Dobolii de Jos |
 |
| Dobolii de Jos, care aparține de Ilieni din punct de vedere administrativ, este satul de frontieră a regiunii Trei Scaune de Jos, fiind o așezare locuită încă din vremuri străvechi, în prezent având o populație mixtă (maghiari și români). Conform tradiției, la marginea pădurii situate la hotarul satului, pe înălțimea numită Bás se afla pe vremuri o cetate, din care însă nu a mai rămas nici urmă. Satul este menționat în 1461 sub denumirea de Dobolj. În data de 25 iulie 1704, secuii au fost înrolați în serviciul militar pe platoul din Dobolii de Jos. Drept urmare, labanții au devastat și incendiat satul în același an, rămânând intacte doar biserica și două case. La sud de sat se întinde deja regiunea sașilor, Țara Bârsei. |
 |
| Deoarece în 1940 hotarul țării trecea între Dobolii de Jos și Ilieni, în 1944 au avut loc lupte aprige în sat între detașamentele române și sovietice, care au asediat Ardealul de Nord, respectiv detașamentele germane și ungare, care apărau această regiune. Cimitirul eroilor înființat în anul 1945 se situează în partea de sud a așezării, unde sunt înmormântați în principal soldații decedați în al doilea război mondial. În cimitirul cu o suprafață de 600 metri pătrați se află 108 de cruci, pe majoritatea cărora se pot citi nume românești. A fost situat aici și un obelisc, ridicat în amintirea soldaților români și sovietici, căzuți în al doilea război mondial. În cimitirul satului se găsesc mai multe pietre funerare pe care sunt trecute numele eroilor revoluție de la 1848. |
 |
|
Preotul cu injecțiile
Preotul reformat care slujea odinioară la biserica reformată din Dobolii de Jos vindeca nu numai sufletele, ci și corpul. Deák József a ”furat” știința injectării așa cum alții învață meseria de croitor, astfel pe vremea regimului comunist întregul sat a beneficiat de pe urma cunoștințelor medicale ale preotului. „De multe ori am făcut cinci – șase injecții pe zi” – povestea preotul, adăugând că niciodată nu a avut un caz de infecție. La un moment dat a fost tras la răspundere de un medic trimis de autorități să verifice preotul care efectua activități de infirmier fără studii medicale. Deák József a răspuns că își va distruge echipamentul în momentul în care în Dobolii de Jos va fi numit un medic de circumscripție. Pentru acest lucru însă nu existau fonduri. Deák József a slujit ca preot reformat al satului în perioada 1940 și 1986. |
|